12 morţi, 762 cazuri de Coronavirus, 79 vindecaţi – situaţia de miercuri dimineaţă, 25 martie 2020

25 martie 2020  |  06:04


Pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).

“Cazul 12: Bărbat, 74 ani, din judeţul Ialomiţa, internat la Bacău în Spitalul Comăneşti, secţia ATI, unde a primit oxigen pe mască. Bărbatul a manifestat simptome în 19 martie a.c. şi a fost internat în 22 martie a.c. în stare gravă. Pacientul suferea de obezitate, HTA, şi insuficienţă renală cronică”, precizează informarea GCS. “Cazul 11: Femeie, 64 de ani, din județul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Județean Suceava – secția ATI, unde a fost intubată. Femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, unde a decedat astăzi. Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemica, fibrilatie atrială) și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai.

Menționăm că, dintr-o eroare de raportare, decesul anterior comunicat cu numărul 11 a fost deja raportat ca decesul cu numărul 5, în cursul zilei de ieri, 23 martie a.c. “Cazul 10: Femeie, 80 ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată. Data deces: 23/03/2020

“Cazul 9: Bărbat , 59 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată. Data deces: 22/03/2020 Cazul 8 – marţi 24 martie 2020 În această dimineață a fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest test moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II. Al şaptelea deces – luni, 23 martie 2020 Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, internat la Spitalul Universitar Bucureşti, confirmat pozitiv în 21 martie. Pacientul necesita dializă şi a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID-19 în 20 martie şi care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, unde a decedat. Al şaselea deces – luni 23 martie 2020 Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, intubat în secţia ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de luni şi tot luni a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Al cincilea deces – luni, 23 martie 2020 Este vorba despre un bărbat de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23 martie. Acesta a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava din 21 martie. Potrivit GCS, bărbatul a fost internat anterior în Secţia de cardiologie, unde “este posibil contact” cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Al patrulea deces – luni, 23 martie 2020 Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 in Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice (diabet, boli cardiovasculare), fără context epidemiologic (nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv). Trei decese într-o singură zi- duminică 22 martie 2020 1 – Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). 2. Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă,” informează GCS. 3. Al treilea pacient care a decedat ieri, 22 martie 2020, este un om de afaceri din Piatra-Neamţ. Acesta suferea de diabet și alte boli asociate care i-au agravat starea de sănătate. Inițial acesta a fost izolat la domiciliu mai multe zile înainte să se prezinte la două unități medicale unde a fost diagnosticat cu pneumonie. Acesta a refuzat testarea pentru coronavirus. I s-a întocmit un dosar penal, pe 18 martie, cu suspiciunea de refuzare a internării, iar, o zi mai târziu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț a clasat cauza!

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!