Alexandru Rafila face anunțul momentului: pastilele cu iod nu se vor distribui tuturor românilor

21 martie 2022  |  05:33


Alexandru Rafila a declarat, întrebat când vor fi distribuite pastilele cu iod, că în primă etapă producătorul – Antibiotice Iaşi va distribui comprimatele. El a mai spus că aceştia au produs, într-un timp scurt 30 milioane de pastile şi a adăugat că vor ajunge la direcţiile de sănătate publică, iar astfel de comprimate nu sunt pentru toată lumea, ci pentru copii şi femei gravide, scrie News.ro.

„Ele ajung, într-o primă fază, sunt distribuite de producător Antibiotice Iaşi şi le mulţumim pentru efortul pe care l-au făcut întrucât, într-un timp foarte scurt, să producă 30 milioane de comprimate. Ajung la direcţiile de sănătate publică şi căutăm calea cea mai uşoară încât ele să poată să ajungă la populaţia beneficiară. Iodul trebuie administrat într-un timp foarte scurt, în cazul unui incident. Nu trebuie administrat la toată lumea. Se ia din timp. Insist şi asupra acestui lucru. Este extrem de important, dar dacă va fi nevoie, atunci trebuie să existe, mai ales pentru copii, pentru femeile gravide. Ne gândim la o formulă care să permită acest lucru. Sigur că Ministerul Sănătăţii nu are capacitatea să facă aşa ceva, iar hotărârea de Guvern care prevede această distribuţie finală se face împreună cu prefecturile şi cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a afirmat Alexandru Rafila, luni la Parlament. Chestionat dacă ar putea fi implicaţi medicii de familie în această distribuţie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Da, cred că este o idee foarte bună. Mi se pare normal”.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!