Criza nu se simte si la Guvern. Mariri de salarii si angajari pe banda rulanta

22 octombrie 2020  |  08:37


Clamată de PNL pe vremea când era în opoziţie, restructurarea aparatului bugetar a dispărut din discursul liberalilor odată ajunşi la putere. În plină criză economică, aparatul de lucru al Guvernului Orban a devenit însă şi mai obez.

În timp ce mediul de afaceri este tot mai puternic lovit de criză, iar şomajul este în creştere, la Secretariatul General al Guvernului (SGG), condus de Antonel Tănase, criza nu se simte. Dacă în octombrie 2019 Guvernul Dăncilă lăsa moştenire 3.143 de angajaţi la SGG, la sfârşitul lunii august numărul lor crescuse la 4.394, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanţelor. Practic, în doar 10 luni, liberalii au umflat schema SGG cu 1.251 de posturi.

Exceptând sistemul sanitar, creşterea numărului de angajaţi la SGG este cea mai mare operată în sectorul bugetar. De exemplu, la Ministerul Apărării, unde, de asemenea, a fost consemnată o majorare consistentă a personalului, au fost angajate 1.221 de persoane.

La sfârşitul lunii octombrie 2019, la plecarea din funcţie a Guvernului Dăncilă, numărul angajaţilor din sectorul bugetar era de 1,235 milioane, iar la sfârşitul lunii august 2020, numărul lor era de 1,230 milioane.

Se pregăteşte o majorare de salariu

Creşterea din ultimii ani a personalului bugetar a venit pe fondul creşterii salariilor mult mai rapid decât în mediul privat. Aceste majorări au continuat şi anul acesta, în plină criză, pentru anumite categorii de bugetari, sub formă de sporuri. Săptămâna trecută, funcționarii publici și personalul contractual de la Parlament, Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului au câştigat dreptul de a putea cumula sporul de 15% pentru „complexitatea muncii” cu sporul de 15% pentru „activitatea legislativă”, lucru interzis până acum prin Legea salarizării unitare. Modificarea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

În august 2020, în administraţia publică centrală lucrau 785.228 de persoane şi 444.855, în administraţia locală.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!