Dosare penale după o bătaie izbucnită în vestul Ploieştiului, la doi paşi de sediul Jandarmeriei

14 septembrie 2020  |  19:16


Patru bărbaţi au fost implicaţi într-o altercaţie violentă, vineri noapte, în zona de vest a municipiului Ploieşti. Scandalul a fost aplanat de jandarmi şi se încheie cu dosare penale.

Potrivit primelor informaţii, cele patru persoane s-ar fi luat la ceartă pe Şoseaua Vestului, iar de acolo a pornit o urmărire, încheiată în dreptul intersecţiei cu strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, foarte aproape de sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie. Observând scandalul, un echipaj de jandarmi a intervenit pentru a-i despărţi pe scandalagii, cei patru tineri fiind imobilizaţi şi apoi duşi la poliţie. Se pare că scandalul ar fi izbucnit după ce unul dintre bărbaţi a lovit un copil de 13 ani, iar tatăl minorului a sărit să-i ia apărarea.

“În data de 11.09.2020, în jurul orelor 22.10, un echipaj de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a intervenit în zona de vest a municipiului Ploiești la intersecţia străzilor Şoseaua Vestului cu Gh. Grigore Cantacuzino pentru aplanarea unei altercații iscate pe fondul unui conflict spontan între mai mulţi tineri care se loveau reciproc. Jandarmii au intervenit prompt, au aplanat conflictul şi au identificat faptuitorii, întocmind în cauză acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «Loviri sau alte violenţe», în conformitate cu prevederile art.193, Cod Penal. Persoanele implicate în conflict, împreună cu documentele de sesizare, au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor”, a anunţat IJJ Prahova.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!