Șomajul tehnic, prelungit până la jumătatea lui 2021. Anunțul făcut de ministrul Muncii

10 decembrie 2020  |  08:46


Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri două acte normative: unul pentru prelungirea şomajului tehnic până la jumătatea anului viitor şi unul pentru prelungirea măsurii privind programul flexibil de lucru.

“Avem două acte normative, o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de Guvern, pentru prelungirea şomajului tehnic până la jumătatea anului viitor, respectiv pentru prelungirea măsurii privind programul flexibil de lucru, adică Kurzarbeit. (…) În ce priveşte avizele (Consiliului Legislativ – n.r.), le avem”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat între timp au continuat consultările cu partenerii sociali şi va da mai multe amănunte atunci când va fi dezbătute actele normative.

Luna trecută, suma plătită pentru şomajul tehnic depăşea 7 miliarde de lei, potrivit unor declarații ale ministrului Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că 1,4 milioane de angajați au beneficiat de aceste plăți.

“Am avut o abordare în această perioadă axată pe continuarea muncii. În mod deliberat nu am vrut să încurajăm creşterea bugetului pentru şomaj, adică pentru cei care şi-ar fi întrerupt contractele de muncă, n-ar mai fi avut activitate şi ar fi mers în şomaj. Am dezvoltat acest sistem de plată pentru şomajul tehnic pentru că acesta înseamnă suspendare temporară a contractului de muncă. Suma de bani plătită până în acest moment (pentru şomajul tehnic – n. r.) depăşeşte 7 miliarde de lei. Nu ne pare rău absolut deloc. Am mizat corect pe disponibilitatea românilor de a munci, pe disponibilitatea oamenilor de a fi ajutaţi temporar până îşi reiau activitatea, pentru că aşa s-a şi întâmplat. E vorba de 1,4 milioane de beneficiari ai şomajului tehnic. Am simţit că acela este momentul”, a susţinut Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că, în perioada stării de urgenţă, 15.000 de persoane au intrat în telemuncă sau au lucrat de acasă.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!