VIITORUL PROFI – Primul magazin concept in Ploiesti

21 septembrie 2020  |  17:54


La Ploiești, publicul a făcut cunoștință cu viitorul Profi, vizitând conceptul de magazin care anunță direcția în care rețeaua urmează să se dezvolte.

“De 20 de ani, Profi crește neîncetat deoarece îsi schimbă permanent modul de operare, învățând din fiecare nouă experiență, adaptându-se și chiar anticipând nevoile consumatorului, aflate și ele în continuă schimbare” a declarat Pawel Musial, directorul general al Profi Rom Food. “Implementăm în toate noile magazine ceea ce am testat și s-a dovedit că funcționează, ca de exemplu aranjamentul magazinelor, politica de prețuri, procesele de lucru cu personalul, felul în care expunem produsele și multe altele. Astfel ne formăm propriul nostru model de operare.”

De îndată ce te apropii de acest magazin, iese în evidență noua identitate vizuală Profi, mai suplă și mai directă. Cum nicio bucătărie europeană nu este de conceput fără roșii, în noul logo punctul pe “i”  este bifat cu semnul “√”, ca gest de apreciere, și datorita felului în care este desenat  oamenii din rețea îi spun ‘roșia’. Logoul conține și textul “zilnic preturi mici”, care descrie noua politică agresivă de prețuri a rețelei, în ton cu cerințele consumatorilor.

Magazinul concept are un statut special, este loc de testare pentru tendințele de dezvoltare PROFI. Ceea ce se va dovedi viabil în acest magazin în privința modului de lucru, a sortimentului, uniformelor și așa mai departe, urmează să fie apoi reprodus și la alte unități din cadrul rețelei.

Conceptul deja încorporează cele mai reușite experiențe de până acum, iar ceea ce a funcționat sub așteptări a fost înlaturat în timp ce peste 1300 de produse  îi împrospătează sortimentul față de magazinele Profi actuale. Astfel, acum gama de produse Bio a crescut considerabil, iar produsele locale sunt mult mai bine reprezentate, oferind ploieștenilor gusturile lor preferate, ca sa menționăm doar câteva dintre noutăți.

PROFI funcționează cu trei modele de magazin: Supermarket Profi – magazinul cu cea mai mare suprafață și cu cel mai mare număr de produse; Loco – magazinul cu sortiment adaptat pentru zone din afara marilor aglomerări urbane, și City – magazinul urban de dimensiuni relativ mici, de la colțul blocului.

Magazinul concept este astfel proiectat încât să poată fi replicat în oricare dintre  formatele rețelei, pentru a le îmbunătăți. Produsele  expuse mai vizibil, bine luminate și accesibile precum și culoarele mai  aerisite și  numărul sporit de case de marcat facilitează grăbirea cumpărăturilor.

Cu o ambianță plăcută, primitoare și un colorit relaxant, magazinul este organizat pe zone care răspund  misiunilor de cumpărare luate în calcul de Profi: convenience, proximitate/stock-up și top-up.

Ca răspuns la misiunea convenience, care targetează cumpărătorul ce se oprește grăbit în drum spre sau dinspre locul de muncă, în noul magazin și-a făcut apariția zona fiiGO. O oiță năzdrăvană marchează această zonă ce cuprinde un modul  cu produse preambalate și panificație coaptă în magazin, dar și un spațiu coffee corner cu  hot-dog, grilluri, sandvișuri, pizza, fresh-uri de fructe, cafea, prăjituri și înghețată produsă pe loc. Nu lipsesc nici legumele, fructele și unele produse nealimentare.

Desigur, noul magazin răspunde și misiunilor proximitate și top-up, prin obișnuitele zone de pâine, lactate, ouă, snacks-uri, dulciuri, ulei, conserve, vin și bere, detergenți, produse de îngrijire a locuinței, legume și fructe, precum și cu vitrina asistată unde sunt puse în vânzare carne și produse de mezelărie.

Cu peste 1300 de magazine în sute de localități din întreaga țară și mai bine de 21.000 de angajați, PROFI este cea mai extinsă rețea de retail modern și se afla la vârful ierarhiei celor mai mari angajatori privați din România.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!