Ziua portilor deschise, la UPG Ploiesti. Sute de viitori studenti au primit oferta Universitatii Petrol-Gaze

11 mai 2022  |  12:04


Pe 9 și 10 mai, UPG Ploiești a organizat Ziua Porților Deschise.
În cadrul evenimentului, oferta universității, pentru admiterea 2022, a fost prezentată în fața a sute de viitori studenți din țară și din Turcia, Germania, Lituania și Belgia.
În jur de 700 de elevi, din 18 licee, au luat parte la Ziua Porților deschise la UPG Ploiești, pentru a afla detalii despre oferta universității pentru admiterea 2022, despre baza materială și resursele educaționale, de la cadrele didactice universitare și de la actualii studenți.

“Colaborarea dintre mediul universitar si preuniversitar în cadrul programului Erasmus Plus a adus în universitate elevi și cadre didactice, beneficiari ai programului Erasmus din țările de proveniență, respectiv Turcia, Germania, Lituania, Belgia. Au fost două zile pline de efervescentă, de bună dispoziție, în care reprezentanții fiecărei facultăți au prezentat cu pasiune si multă determinare avantajele, satisfacțiile profesionale pe care le are un viitor student/absolvent al diferitelor specializări”, a precizat purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești, conf. univ.dr. Mirela Dulgheru.

Reprezentanții universității ploieștene au publicat aici informațiile disponibile la acest moment cu privire la admiterea 2022, ele urmând să fie actualizate în următoarea perioadă cu noutățile legate de calendar și numărul de locuri la buget.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

Bine ati venit!

Websiteul sharenews.ro foloseste cookie-uri pentru a va oferi o cat mai buna experienta de navigare. Consideram continuarea navigarii ca reprezentand acceptul dumneavoastra pentru folosirea acestor cookie-uri.

Va multumim!